Un pacient a luat foc pe masa de operație

Un pacient a luat foc pe masa de operaţie. Bărbatul venise să se opereze la mandibulă, unde avea o tumoare.

Iniţial pacientului i s-a făcut o anestezie la care s-a folosit şi masca de oxigen, iar incidentul a avut loc în clipa în care medicii au decis că intervenţia se va prelungi şi au vrut să-l intubeze.

Pacientul de 84 de ani din Timișoara, se simte bine, este intubat, iar starea sa de sănătate nu-i pune viața în pericol. Intervenția a avut loc în cursul zilei de ieri, joi, 31 martie, la ora 11, și pentru că urma să dureze mai mult decât estimaseră inițial medicii, s-a decis intubarea pacientului. Acela a fost momentul când, cel mai probabil, s-a produs o flamă care, în combinație cu oxigenul din jurul pacientului, mai exact de pe masca de oxigen, a aprins câmpurile din jurul zonei unde se lucra.

Pacientul a avut nevoie de îngrijiri suplimentare din cauza acestor arsuri de gradul I A, B și gradele II pe care le-a suferit. Are nevoie de cel puțin 10 zile de îngrijiri pentru a-i fi tratate aceste răni. Medicii au reușit să-l opereze și pentru tumora pentru care ajunsese inițial în sala de operații. În acest caz au fost anunțate ANMCS, DSP, dar și familia pacientului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.