Neurologia s-a mutat în casă nouă

Pe parcursul zilei de astazi, 30 martie, a avut loc transferul pacienților de la Spitalul Vechi, în noua și moderna secție inaugurată la mijlocul lunii februarie.

Alături de personalul secției, medici, asistenți medicali, infirmiere, specialiști în recuperare, specialiști IT, îngrijitoare de curățenie, în noua secție au fost transferați un număr de 42 de pacienți cu diverse afecțiuni neurologice.

Inaugurată în ziua de 15 februarie, noua secție de Neurologie funcționează într-o clădire amplasată în curtea Spitalului Nou. Secția de Neurologie este o construcție modulară cu parter și doua nivele, cu peste 2100 metri patrati dotată cu 75 de paturi dintre care 10 sunt destinate exclusiv compartimentului de Terapie Intensivă pentru pacienții cu AVC care necesită tromboliză. De asemenea, secția este dotată cu aparatură performantă asigurată printr-un proiect finanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria în valoare de 2.462.156 de euro și cu mobilier nou și modern achiziționat de către Spitalul Județean Satu Mare, cu o valoare aproximativă de 1,5 milioane de lei.

Cu această ocazie, conducerea SJU Satu Mare, managerul Adrian Marc, urează un „Bun venit în casă nouă” echipei medicale din cadrul secției Neurologie și, nu în ultimul rând, celor care benficiază de serviciile de specialitate acordate de aceștia.

Am finalizat o investiție esențială în ce privește modernizarea și eficientizarea serviciilor medicale de care vor beneficia pacienții sătmăreni. Doresc să le urez succes și activitate lungă, încununată de succes, tuturor celor care vor contribui la eforturile de recăpătare sau îmbunătățire a stării de sănătate a sătmărenilor” a declarat managerul SJU Satu Mare, Adrian Marc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.