Cupa incluziunii prin șah – Satu Mare

Asociația „Stea” în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah „Gambit Huși” și Școala Gimnazială „Lucian Blaga” organizează sâmbătă, 2 aprilie, competiția de șah intitulată „Cupa incluziunii prin șah – Satu Mare”.

Evenimentul are ca scop crearea de oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copii provenind din diferite medii sociale, promovând solidaritatea și incluziunea socială a celor aflați în dificultate. Printre participanți sunt așteptați și 50 de copii și tineri din județele Satu Mare, Iași și Suceava, care sunt implicați din octombrie 2021 încoace, în programul de dezvoltare personală prin șah derulat în cadrul proiectului “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah”.

La competiție sunt invitați să participe sportivi legitimați și nelegitimați de la cluburi de șah din regiunea de Nord-Vest a țării, cu vârste între 6 și 19 ani.

Sportivii au posibilitatea de a se înscrie la următoarele categorii:

OPEN A – pentru avansați:

sub 10 ani, 10-14 ani și peste 14 ani

OPEN B – pentru jucători de nivel mediu

sub 10 ani, 10 – 12 ani, 12-14 ani și peste 14 ani

OPEN C – pentru începători (dintre care cei mai mici vor concura la Bătălia Pionilor)

– sub 10 ani, peste 10 ani.

Întrecerea se va desfășura pe parcursul a 6 runde, în sistem elveţian, cu timp de gândire 10 min. + 5 sec. increment. Criteriile de departajare vor fi: Buchholz mediu, Buchholz, Progresiv, Cele mai multe victorii. La toate categoriile se premiază primele 3 fete și primii 3 băieți.

Participarea la competiție este gratuită (fără taxe). Evenimentul cuprinde o pauză de masă, participanții urmând să primească pizza și băuturi răcoritoare. În pauze, copii și tinerii sunt invitați să participe la ateliere și exerciții de dezvoltare personală și mindfulness organizate de echipa de specialiști ai Asociației Stea.

Participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială “Lucian BlagaSatu Mare pentru confirmarea înscrierii, în data de 02 aprilie 2022, începând cu ora 9.30. Şedinţa tehnică de deschidere a competiției se va desfăşura între orele 9.30 – 10.00.

Festivitatea de premiere a turneului va avea loc în data de 02 aprilie 2022, de la ora 14.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.