Interventii chirurgicale in premiera, la Spitalul Judetean Satu Mare

În luna martie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, au avut loc doua intervenții în premieră pentru tratamentul chirurgicalal herniilor inghinale prin abord laparoscopic, minim invaziv, respectiv intervenții efectuate la nivelul tiroidei. Intervențiile au fost realizate de o echipă alcatuita din dr. Cristian Cioltean, medic specialist chirurg și dr. Livian Cioltean, medic primar chirurg.

Primii pacienti au fost doi tineri, în varstă de 22 de ani, respectiv 33 de ani, care au fost diagnosticați cu „hernie inghinală dreaptă”.

Am ales aceasta tehnică pentru cei doi pacienti din considerentul vârstei, a durerilor minime postoperatorii a reluării mobilității și a alimentației în seara operației și a aspectului estetic. Aceste intervenții permit reluarea activității profesionale după o săptămână, fără risc de recidivă suplimentar. În plus durata de spitalizare este minimă (1-2 zile). Evolutia postoperatorie a fost favorabilă, pentru ambii pacienți, aceștia fiind externați la 48 h post-intervențional. Operatiile pe cale minim invazivă sau laparoscopică confera o dublă satisfacție. Pe de o parte pacienții trec peste actul chirurgical cu minim disconfort dureros postoperator, fapt care permite mobilizarea precoce la câteva ore după finalizarea intervenției. Totodată, pacienții se pot externa în siguranță la 24-48 de ore dupa operație. Pe de altă parte, operatorul are satisfacția tratării printr-o procedura chirurgicală modernă, cu rezultate funcționale si estetice superioare chirurgiei clasice” a spus dr. Cristian Cioltean.

O a doua intervenție operatorie în premieră pentru secția de Chirurgie de la SJU Satu Mare a fost efectuată în urma cu o săptămână de aceeași echipă de medici, dr. Cristian Cioltean și dr. Livian Cioltean, și se referă la patologia tiroidiană: tiroidectomie totală.

Pacienta în varstă de 67 ani a fost dirijată la serviciului de Chirurgie generală în vederea unei tiroidectomii totale (extirparea tiroidei) pentru o gușă multinodulară, multichistică. Evolutia postoperatorie a fost favorabilă, pacienta fiind externată la 7 zile după intervenție.

Acest tip de intervenții chirurgicale vine în sprijinul pacienților sătmăreni, care din acest moment vor putea fi tratați local, nu trebuie să se deplaseze în alte spitale judetene sau în spitale din centre universitare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.