Proprietarii de suprafeţe agricole au interzis să mai facă asta ! Îşi pot pierde toată subvenţia

Vineri, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, i-a avertizat pe proprietarii de suprafeţe agricole care-şi mai incendiază terenurile că vor pierde subventiile agricole.

Mai mult, amenzile ce vor fi date în aceste cazuri vor fi mult mai mare de acum încolo, după ce legislaţia va fi modificată, afirmă Chesnoiu. Ministrul spune că a avut ocazia să observe personal, din avion, fenomenul incendierii terenurilor agricole.

Imediat, a mers să discute cu ministrul Mediului despre un plan de acţiune pentru combaterea acestui fenomen.

Se încalcă legea şi vreau să vă fac o mărturisire: marţi am revenit de la Bruxelles, de la Consiliul de Miniştri, şi, când ne apropiam de Bucureşti, eram deasupra teritoriului naţional şi vedeam foarte mult fum şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu această situaţie.

Am profitat de faptul că era senin cerul, am aterizat la Bucureşti şi chiar asta am discutat cu ministrul Tanczos Barna, ministrul Mediului, pentru că aceia care au astfel de practici atacă biodiversitatea şi încalcă normele prevăzute în GAEC-uri. (…)

Cei care se va dovedi că şi-au incendiat miriştile în mod intenţionat îşi vor pierde subvenţia pentru anul de cerere respectiv, iar acum lucrez împreună cu domnul ministru Tanczos Barna la modificarea legislaţiei, în sensul înăspririi sancţiunilor care se acordă, pentru că până acum era de ajuns să dea o declaraţie fermierul că a găsit suprafaţa de teren pe care o declară la APIA incendiată şi să facă dovada că a depus o plângere către organele de poliţie în acest sens, pentru a fi identificat făptuitorul.

Cred că, dacă ai în proprietate o suprafaţă de teren pe care vrei să o lucrezi şi vrei să beneficiezi de fonduri europene, trebuie să şi păzeşti această suprafaţă de teren şi daţi-mi voie să nu cred că există situaţia în care altcineva vine să incendieze în mod răuvoitor suprafaţa de teren a altei persoane”, a declarat ministrul Agriculturii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.