Spectacol excepțional marca Teatrul „Ion Creangă” la cinematograf, în Satu Mare

În week-end-ul 26-27 martie, locuitorii orașului Satu Mare sunt invitați să urmărească pe ecranul cinematografului proiecția spectacolului „Hainele cele noi ale împăratului”, o producție extraordinară a Teatrului „Ion Creangă”, după o poveste a lui Hans Christian Andersen.

Duminică, 27 martie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat pe marele ecran al Cineplexx Satu Mare din Shopping City Satu Mare.

Teatrul „Ion Creangă” este o instituție publică de cultură prestigioasă, condusă din anul 2018 de către binecunoscutul actor Gabriel Coveșeanu. În cei peste 55 de ani de existență, instituția a strâns în palmaresul său o adevărată colecție de premii naționale și internaționale.

La nivel național, pe 27 martie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat în nouă cinematografe partenere ale campaniei Hai la teatru în orașul tău!”, din șapte orașe: București, Craiova, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau offline, de la casele de bilete ale cinematografelor.

Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Astfel, iubitorii de teatru de pretutindeni pot urmări ONLINE, din confortul propriei locuințe, spectacolul „Hainele cele noi ale împăratului”, pe platforma de streaming www.scenatv.ro în ziua și la ora la care rulează pe marile ecrane. Biletele pot fi achiziționate atât de pe www.teatrulacinema.ro, cât și de pe www.scenatv.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.