Deputat din Ucraina, in vizita la Satu Mare: “Va multumesc de omenia de care dati dovada” (Foto)

Prefectul Roca Radu a avut azi o întâlnire cu deputata din Parlamentul Ucrainei, Roksolana Pidlasa. Întâlnirea a fost solicitată de deputat Roksolana Pidlasa și de europarlamentarul Cristian Terheș.

Cei doi au fost însoțiți la întâlnire de Liuba Horvath, președintele Uniunii Ucrainenilor filiala Satu Mare și de pr. Marius Dragoș de la Parohia Ortodoxă Halmeu. Deputata Roksolana Pidlasa a ținut să mulțumească sătmărenilor pentru modul în care s-au implicat în ajutorarea cetățenilor ucraineni ce fug din calea războiului.

Am venit cu inima deschisă la Satu Mare și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru omenia de care dați dovadă. Ca deputat din Transcarpatia am decis să mă implic direct și să încercăm să asigurăm o punte clară de colaborare între partea ucraineană și Satu Mare”, a declarat deputatul Roksolana Pidlasa.

Am hotărât împreună ca pe teritoriul județului Satu Mare să fie stabilită o locație pentru a crea un spațiu destinat strângerii tuturor ajutoarelor din Transilvania și nu numai. Iar de aici, din județul  Satu Mare, partea ucraineană, cu sprijinul doamnei deputat Roksolana Pidlasa să asigure transportul convoaielor în Ucraina spre zonele afectate de război”, spune prefectul Radu Roca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.