Alertă cu bombă: Un zbor Wizz Air a fost escortat din România până la Varșovia

Zborul Wizz Air de pe ruta Kutaisi – Varșovia din noaptea dintre 19 și 20 martie a fost escortat din România până în Polonia de avioane de vânătoare. Airbusul A321neo înmatriculat HA-LVI opera în noaptea dintre sâmbătă și duminică zborul Wizz Air W61576 pe ruta Kutaisi – Georgia.

În momentul în care s-ar fi aflat în spațiul aerian românesc, piloții ar fi informat controlorii de trafic aerian despre o alertă cu bombă. Ulterior, potrivit Ministerului Apărării din Ungaria, avionul companiei low-cost a fost escortat până la ieșirea din spațiul aerian românesc de avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Române.

Mai departe, avionul companiei Wizz Air a fost escortat de avioane din flotele Forțelor Aeriene Maghiare, Slovace și Poloneze până la aterizarea în capitala Poloniei.

După aterizare, aeroportul Chopin din Varșovia a fost închis temporar câteva ore, iar avioanele care urmau să aterizeze în capitala Poloniei au așteptat în aer sau au aterizat pe alte aeroporturi. Autoritățile poloneze au verificat pasagerii, bagajele acestora și avionul care a operat zborul, însă până la această oră este neclar dacă au fost găsite dispozitive explozive în avion.

În 25 octombrie 2018 același zbor operat de Wizz Air a aterizat la București tot din cauza unei alerte cu bombă.

Sursa: www.boardingpass.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.