Benzinăria din Beiuș care vindea combustibil cu 11 lei pe litru, amendată de ANPC

Benzinăria din Beiuş, care a vândut, miercuri, benzina şi motorina la un preţ de 11 lei pe litru a fost amendată de comisarii pentru protecţia consumatorilor cu 35.000 de lei, titreaza jurnalistii de la www.ebihoreanul.net. De asemenea, firma a fost obligată să revină asupra prețului şi să vândă combustilbil la preţul anterior.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat rezultatele controalelor făcute pe parcursul zilei de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În total, a spus el, peste 70 de stații de carburant din toată țara au fost controlate, fiind aplicate amenzi de 370.000 de lei.

Stația de la Beiuş devenită celebră în România din cauza prețului practicat a fost amendată cu 35.000 de lei, de asemenea fiind propusă şi semnată decizia de încetare a practicilor comerciale incorecte. Mai exact, de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), pe lângă sancţiunea dată, pe lângă amendă, implică şi revenirea la preţul anterior”, a spus Dan Cărbunaru.

Sursa: www.ebihoreanul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.