Biciclist ranit in urma unui accident

Un biciclist a fost rănit în urma unui accident care a avut loc luni (22 noiembrie) dimineața, în jurul orei 06.45.

Un bărbat, de 51 de ani, din Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism și ajuns la intersecția cu sens giratoriu de pe bulevardul Lucian Blaga cu strada Păuleștiului, nu ar fi acordat prioritate de trecere, unui bărbat, de 67 de ani, din Păulești care circula în intersecție pe o bicicletă, accidentându-l.

În urma impactului biciclistul a suferit răni ușoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.