Analize trichineloscopice chiar si in week-end-uri

Începând de la 1 decembrie, directiile sanitar-veterinare din țara, incusiv cea din Satu Mare, vor asigura permanenta în vederea efectuarii examinarilor trichineloscopice, anunța conducerea ANSVSA.

Toţi colegii noştri vor asigura permanenţa de la 1 decembrie. Vom posta pe site unde pot efectua oamenii examenul trichineloscopic. Vom colinda din judeţ în judeţ ca să ne asigurăm că românii au unde merge cu carnea şi sâmbăta şi duminica pentru a face probele după ce îşi taie porcul şi astfel să avem toate locurile din România acoperite.

Ştim că sacrificările sunt la sfârşit de săptămână şi dacă oamenii nu găsesc unde să îşi facă analiza nu aşteaptă şi consumă carnea fără să fi efectuat examenul trichineloscopic. În ultimii ani au apărut cazuri de trichinella la om, iar aceasta boală este o povară pentru un adult pe o perioadă îndelungată, iar la un copil sau un bătrân poate duce chiar şi la moarte.

De aceea am venit în întâmpinare şi punem la dispoziţie locuri unde se vor putea efectua aceste analize la numai 25 de lei, o sumă modică, care practic nu acoperă costul analizei. Vom veni şi cu informări către consumatori ca să prevenim consumul de carne din locuri neautorizate şi să stârpim traficul ilegal”, spune vicepresedintele ANSVSA Mihai Ponea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.