Povestea continua … Caiac SMile ofera ajutor in toata tara

Un tânăr din Alba Iulia, Alexandru (Alex) Barbulescu, aflat în scaun cu rotile, a ajuns sa cunoască lumea Caiac SMile, iar apoi sa aprecieze la maxim implicarea lui Ionut Stancovici, satmareanul care face minuni pentru persoanele cu dizabilitati. Iată povestea lui Alex.

Alexandru Bărbulescu are 27 de ani și, de când se știe, este într-un scaun cu rotile. Locuiește în Alba Iulia, dar de fel este din Curtea de Argeș.

La naștere, medicii i-au descoperit o tumoră pe măduva spinării. L-au operat și au scos cât au putut de mult din ea, restul tumorii s-a consumat în timp. A rămas cu paraplagie flască. Mai exact, nu își poate mișca decât partea superioară a corpului. Scaunul cu rotile l-a însoțit din fragedă pruncie peste tot.

A trăit astfel toată viata, dar condiția lui fizică nu l-a împiedicat nicio secundă să nu încerce lucruri noi atunci când a avut ocazia să le încerce. Este de un optimism fantastic, când vorbește râde. Zâmbetul i se simte prin telefon. Alex a lucrat o perioadă, acum nu mai are job. Și-a propus să încerce atletismul și se concentrează pe asta acum. Îi place sportul. A făcut tenis de câmp când era mai mic și este înscris la Clubul Sportiv Temerarii, din Arad. Un club sportiv dedicat persoanele cu nevoie speciale și printre puținele de acest fel din țară.

Curios din fire, a încercat tot ce i s-a propus în materie de sport. Îi place să fie activ, iar atunci când Bogdan, prietenul lui despre care noi am scris zilele trecute, i-a propus să încerce schiurile, a zis pe loc da. Așa l-a cunoscut pe Ionut Stancovici. Pe pârtia Feleacu, acolo a avut primul lui contact cu lumea Caiac Smile și schiurile. Voia de mult să încerce să schieze, dar nu a avut ocazia.

A fost fain, eu sunt deschis la lucruri noi și am avut o experiență foarte plăcută. Ionuț era în spatele meu, avea grijă ca totul să meargă bine și îți lăsa senzația că tu ești la conducere”, povestește Alex.

Își dorește foarte tare să urce și în caiac și să învețe să meargă cu el pe apă. Ce îi place cel mai mult lui Alex ? Îi place atunci când se întâlnesc toți prietenii lui pe la diferite evenimete și competiții sportive, pentru că se simt în largul lor, se motivează unii pe alții, povestesc tot felul de lucruri. Recunoaște cu tristețe că nu prea sunt cluburi sportive pentru persoane cu dizabilități, nici persoane care să se ocupe de ei, iar asta apreciază cel mai mult la Ionuț. Că se implică 100%, că își dă silința și e foarte prietenos. E convins că nu este ușor, dar Ionuț are capacitatea și darul de a-i face pe toți să pară că ceea ce întreprinde el pentru persoanele cu dizabilități e un fleac. De fapt nu e, e greu și s-ar bucura ca oamenii să se implice mai mult, să îl ajute să își ducă misiunea la bun sfârșit.

CUM POȚI TU AJUTA?

– DONEAZĂ prin PayPal https://caiacsmile.ro/donatii/

– DONEAZĂ prin card bancar, direct pe Galantom https://caiacsmile.galantom.ro/fundraising_pages/view…

DONEAZĂ direct în contul Asociației, prin TRANSFER BANCAR, folosind datele de mai jos:

Benficiar: Asociația Club Sportiv Caiac Smile

– Cont LEI: RO77BTRLRONCRT0439025703

– Cont EURO: RO81BTRLEURCRT0439025701

Banca Transilvania. Detalii campanie: Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.