Școlile încep de luni cu prezență fizică, dar nu pentru toți elevii

Va fi introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare al personalului din unitatea de învăţământ. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că doar 54% din şcolile din România au rata de vaccinare peste 60%.

Vacanță școlară nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la școală, acolo unde condițiile epidemiologice şi sanitare o permit.

Pragul de 60% este acela care se conturează în urma discuțiilor cu INSP, Ministerul Sănătății, CNSU și cu toți cei implicați în decizie”, a spus Cîmpeanu.

Acest prag de 60% a fost și o solicitare a reprezentanților profesorilor prin sindicatele din învățământul preuniversitar și a reprezentanților elevilor prin Consiliul Național al elevilor, a precizat ministrul.

Această valoare de 60% va trebui să fie confirmată într-o hotărâre CNSU și mai apoi să facă obiectul modificării și completării ordinului comun ministrul Educației – ministrul Sănătății. Toate aceste lucruri ar trebui să se întâmple în așa fel încât mâine dimineață să anunțăm regulile clare pe care vor funcționa școlile din România”, a menționat ministrul Educației.

Conform raportărilor de vineri privind rata de vaccinare în toate școlile și grădinițele din România, peste 60% se încadrează doar 54% din școli și grădinițe.

În paralel cu această condiție vor rămâne în vigoare toate regulile din ordinul comun ministrul Educației – ministrul Sănătății, practic la apariția unui caz de infectare într-o clasă se suspendă prezența fizică în clasă, la apariția unui număr mai mare de jumătate din numărul de clase din școală se suspendă prezența fizică în întreaga școală. Sunt regulile care sunt deja cunoscute”.

Sorin Cîmpeanu: Mâine vom anunța regulile clare pentru școli
„Dacă o școală are rată de vaccinare mai mare de 60%, dar are motive pentru care nu poate asigura protecția sanitară solicită trecerea în online, iar solicitarea va fi aprobată de către Inspectoratul Școlar Județean”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, joi seară, la News Hour with CNN.

Elevii și profesorii vor fi testați de două ori pe săptămână, a adăugat ministrul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.