PSD a demarat campania #JosFacturile !

Partidul Social Democrat a demarat campania #JosFacturile!, privind strângerea de semnături pentru plafonarea facturilor la energie și gaze.

PSD inițiază o petiție pentru susținerea proiectului de lege depus în Parlament, care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației. Plafonul este stabilit la media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Compensația este egală cu jumătate din scumpirea care a avut loc în aceste 6 luni, respectiv jumătatea diferenței dintre prețul plătit în ultima lună și cel plătit în prima lună.

Acest lucru este necesar deoarece, Guvernul PNL s-a grăbit să liberalizeze de la începutul acestui an tarifele pieței de energie, deși nu exista concurență reală pe piață, nu existau suficiente capacități de producție interne și nu existau prevederi pentru consumatorii vulnerabili. Efectul acestei decizii pripite este creșterea galopantă a prețurilor la energie și gaze până la valori care nu pot fi suportate de majoritatea consumatorilor casnici.

PSD este singura formațiune parlamentară care a depus în Parlament un proiect de lege care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației.

După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.

Prin proiectul PSD, prețurile din facturile de energie electrică vor fi reduse imediat cu un procent de până 43%, în funcție de contractul pe care îl are fiecare consumator. La gaz, reducerea ajunge până la 23%, în funcție de contractele pe care le are fiecare consumator.

Proiectul PSD protejează majoritatea consumatorilor casnici de situația iminentă a dublării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz.

Proiectul de lege protejează, astfel, milioane de familii care primesc în această perioadă notificări de la furnziorii de energie electrică și gaze privind noi oferte de contracte la prețuri exorbitante, de la 60% la 200%! Aceasta este soluția optimă și justă pentru ca facturile românilor să scadă pentru cel puțin șase luni.

PSD Satu Mare invită toți sătmărenii să semneze și online pentru susținerea acestui proiect la următoarea adresă: https://www.psd.ro/plafonare-preturi-energie/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.