La un pas de tragedie ! A lovit cu TIR-ul doua case ! (Foto)

Două case au fost la un pas să sară în aer, după ce un TIR a intrat în ele. Autotrenul a lovit ambele imobile imediat ce şoferul a pierdut controlul volanului în localitatea Goreni (judetul Mures).

TIR-ul a lovit şi conducta de gaze, dar şi stâlpul de electricitate, iar conducătorul auto a rămas blocat în cabină.

Pompierii au sosit de urgenţă la faţa locului şi au cerut oprirea curentului electric şi a gazului. Apoi au reuşit să-l scoată pe rănit, în viaţă, din TIR-ul pe care în conducea.

Pe 28 septembrie, în jurul orei 22:00, un autotren care a acroșat două case de locuit pe raza localității Goreni.

Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A fost vorba despre un autotren care a părăsit partea carosabilă și a acroșat două case de locuit, iar în urma impactului șoferul acestuia a rămas încarcerat și au fost afectate conducta de gaze naturale și electricitatea.

Pompierii militari au intervenit de îndată pentru extragerea victimei și predarea acesteia echipajului medical de pe ambulanța SAJ, victima, o persoană de sex masculin de 38 de ani, a fost de cod galben.

Pompierii militari au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor iar echipele de intervenție de la furnizorul de gaze naturale și electricitate au remediat problemele în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul remis presei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.