Ei sunt tinerii nenorociti pe viata, in accidentul de langa VIVO Mall (Foto)

Raul (23 ani) și Denisa (20 ani) sunt victimele nenorocite de șoferul BMW-ului care a produs accidentul de lângă VIVO Mall din Baia Mare. De ceva timp s-au mutat împreună și și-au întemeiat o familie.

Sâmbăta seara, Raul și Denisa fuseseră la mall-ul din Baia Mare apoi se îndreptau spre casă. S-au oprit în stația de autobuz pentru a aștepta mijlocul de transport care să îi ducă spre domiciliu. Ora 20.04 a fost parcă blestemată pentru cei doi tineri care stăteau liniștiți pe banca din stație. Șoferul unui BMW, un tânăr de 20 ani, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat direct în stația de autobuz.

N-au avut nicio șansă să scape din calea bolidului. Au fost loviți în plin. Raul a suferit o fractură deschisă la piciorul drept. Iubita lui, Denisa, a fost aruncată prin sticla stației de autobuz direct pe trotuar. O bară de aluminiu a băncii i-a secționat piciorul stâng. Când au ajuns medicii cei doi tineri erau conștienți, însă agonizau. Amândoi pierduseră mult, mult sânge.

Acum Denisa este în comă la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Ea a fost supusă unei prime intervenții chirurgicale de amputare a piciorului stâng. Iubitul ei, Raul, a fost stabilizat la spitalul băimărean. Medicii au decis să îl transfere la un spital din Cluj-Napoca, la Spitalul de Chirurgie Generală. Leziunile suferite erau foarte grave. Acolo a fost supus unei intervenții chirurgicale de aproape 13 ore. O primă operație finalizată cu succes, spun medicii. Însă pentru a-și reveni va mai fi supus și altor operații.

Șoferul este cercetat penal în libertate pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.