O eleva din Satu Mare, premiata la FLiPiada, „Vanatoarea de comori”

Peste 400 de elevi din toată țara au participat la FLiPiada, „Vânătoarea de comori” cu tematică financiară și premii totale de 60.000 de lei. O eleva din Piscolt (judetul Satu Mare), Uveges Kiara Ana, a fost premiata în cadrul grupei „Exploratorilor”.

Prima competiție online de tip „vânătoare de comori”, cu tematică financiară, s-a încheiat după patru luni de desfășurare. Peste 400 de elevi din întreaga țară au participat la acest concurs adresat copiilor cu vârste între 7 și 14 ani.

Lista câștigătorilor poate fi accesată pe site-ul Școala de Valori: https://escoaladevalori.ro/flipiada/

Participanții au fost împărțiți în două grupe de vârstă: Detectivii (7-10 ani) și Exploratorii (11-14 ani), iar echipele au fost formate din câte patru elevi. Aceștia au parcurs mai multe etape ce presupun rezolvarea unor serii de exerciții și scenarii, folosindu-se de cunoștințele dobândite în atelierele de educație financiară. Obiectivul Detectivilor și al Exploratorilor a fost să strângă cât mai multe puncte FLiPcoins, moneda jocului.

Premiile puse în joc au valoarea totală de 60.000 de lei și sunt distribuite astfel:

– Grupa Detectivi: premiul I – 16.000 lei/ echipă; premiul al II-lea – 8.000 lei/ echipa

– Grupa Exploratori: premiul I – 24.000 lei/ echipă; premiul al II-lea – 12.000 lei/ echipă.

Școala de Bani este un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016, care a devenit cel mai amplu program de educație financiară din România. Peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară, urmând cursuri specializate, și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 430.000 de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar și în huburile BCR.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.