Telefonul, mai murdar ca WC-ul ? Cât de periculoase sunt bacteriile

V-ați imaginat vreodată că telefonul mobil sau căștile pot strânge mai multe bacterii ca un vas de toaletă ? Oricât de straniu ar suna gadgeturile sunt mari purtătoare de microbi, așa că experții ne sfătuiesc să le dezinfectam zilnic.

Probele recoltate de pe suprafață unui telefon mobil, de pe o pereche de căști și un buton de lift au stat la incubator timp de două zile, la o temperatura de 37 de grade Celsius, iar apoi au fost analizate de specialiștii chimiști.

Pe butonul de la lift nu prea avem microorganism rezistente la antibiotic, în schimb pe telefonul unuia dintre subiecți s-au dezvoltat bacterii rezistente la antibiotic, de tipul Streptococul aureu, care este un antibioc rezistene la ameticilina, spun specialistii. Bacteriile, de asemenea, ajung pe telefoane deoarece avem prostul obicei de a le purta peste tot cu noi, inclusiv la toaleta. Plus de asta, le mai si asezam in locuri pline cu mizerii si microbi.

Specialiștii ne recomandă să avem în primul rând mâinile curate înainte să dezinfectam telefonul, căștile sau încărcătorul.

Trebuie să le curățăm cel puțin o dată pe zi, cu ajutorul unui șervețel sau tampon îmbinat în alcool de cel puțin 70%. Telefonul și husa se dezinfectează separat. Și insistați foarte mult în zona butoanelor, acolo unde telefonul este folosit cel mai mult.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.