Suspendarea permisului nu mai poate fi contestată în instanță

Înaltă Curte a luat o decizie care prejudiciază soferii din România. Deținătorii de permise de conducere care apelau la diverse tertipuri în instanță, pentru a scăpa de suspendarea carnetului de conducere, nu vor mai putea face asta.

Perioadele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile rămân bătute în cuie și judecătorii nu mai pot interveni asupra lor.

Judecătorul nu mai poate reduce perioada de suspendare a permisului de conducere, a decis ICCJ, prin Recurs în Interesul Legii. Astfel, magistratul poate doar anula sancțiunea prevăzută în procesul verbal, dar nu o mai poate modifica.

În consecință, rămâne perioada fixă prevăzută de lege: 30 de zile, 60 sau 90. Doar șeful Poliției Rutiere poate reduce perioada de suspendare, numai în anumite condiții.

Decizia ICCJ a apărut vineri în Monitorul Oficial, iar judecătorii au subliniat că legislația nu permite instanței să anuleze aceste măsuri dacă ele au fost dispuse în mod legal.

Prin urmare, șoferii cărora le era suspendat permisul de conducere și reușeau să rămână la volan prin depunerea la instanță a unei contestații nu vor mai putea face acest lucru, după decizia ICCJ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.