Cati candidati din judet s-au inscris la Evaluarea Nationala ?

Un număr de 2076 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt înscriși pentru susținerea examenului, conform situației centralizate de către IȘJ Satu Mare.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfășura proba la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.