Satmareanca Andy Varga, studenta in Marea Britanie: “Sistemul de învăţământ din România este extrem de înapoiat”

Satmareanca Andy Varga, cunoscută drept eleva care a iniţiat protestul #foaia goală, metodă prin care atrăgea atenţia asupra unor situaţii aberante din învăţământul preuniversitar românesc, este acum studentă în Marea Britanie, scriu jurnalistii de la Adevărul.

După 12 ani de şcoală în România, Andy Varga a ales, anul trecut, o facultate britanică. Una de teatru.

Andy povestește ca viaţa de student nu conţine atât de mult stres precum cea din România, mai spune Andy Varga: „Sau, comparativ, cu cât stres şi nervi am mâncat în anii de liceu. Aici e altă lume şi altă viaţă. Numărul de cursuri, aici, este foarte mic, ai aproximativ 4 module pe semestru, pe care ţi le alegi tu din multitudinea de module puse la dispoziţie de facultatea ta”.

Programul cursurilor este şi el relaxat, spune studenta. 

Cel mai devreme înccep la ora 9.00 şi cel mai lung curs ca să zic aşa a fost un workshop de 3 ore, care începea la 15.00 şi se termina la 18.00. Teoretic, trebuia să fie în studio, dar la început a fost în online, şi după ce s-a început fizic eu tot în online am rămas, până la finalul semestrului.. Oricum o luăm, nu stai de dimineaţa până seara în faţa calculatorului sau la n ore de curs, ca după să nu mai ai nici chef, nici timp de studiu individual şi doar să vrei să scapi o dată de toate”, explică tânăra.

Un alt lucru interesant de menţionat ar fi că, în Marea Britanie, anul universitar are două semestre: din septembrie până în decembrie primul şi din ianuarie până în aprilie, al doilea. „În această perioadă ai cursurile şi seminarele la care trebuie să participi, dar nu ai un examen propriu-zis. Poţi avea de scris un eseu, sau un performance cum am avut eu. Examenele se dau în ultimul aşa-zis semestru, adică în lunile mai şi iunie Şi nu toate facultăţile au examen efectiv. În cazul meu, eu am terminat în momentul în care am prezentat ultimul performance”, subliniază studenta.

Pentru toţi tinerii care iau în considerare studiile în străinătate, Andy le recomandă să ia această decizie.

Ar fi cea mai înţeleaptă. Motivul este simplu: sistemul de învăţământ din România este extrem de înapoiat, are multe lipsuri şi este greu să te dezvolţi. Numai anul acesta, am auzit de scandalul cu profesoara de suedeză de la Universitatea din Bucureşti şi cel cu studenţii de la Drept care cu siguranţă au copiat pentru că au promovat prea mulţi. Şi, din păcate, una dintre probleme o reprezintă şi cadrele didactice. Nu toate, însă majoritatea au un comportament care nu mai are ce căuta la catedră de foarte multă vreme. Mentalitatea de „mă respecţi pentru că eu sunt profesorul” nu mai dă roade cu generaţiile care vin. Aici, profesorii sunt implicaţi trup şi suflet când îţi predau şi îţi explică ceva şi, aparent un aspect extrem de important, le spui pe nume” spune Andy.

Sursa: www.adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.