Au intrat cu masina intr-un stalp. Trei victime. Soferul incarcerat (Foto)

Un grav accident de circulatie soldat cu trei victime a avut loc în aceasta seara (azi, 19 iunie), în orașul Negresti-Oas. O mașina s-a izbit de un stalp pe care l-a rupt. Șoferul a rămas încarcerat intre fiarele mașinii.

Astăzi, pompierii au fost alertati să intervină pentru descarcerarea unei victime și acordarea îngrijirilor medicale celor doi pasageri, rezultați în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Negrești-Oaș.

La fața locului s-au deplasat 8 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

Odată ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit soferul autoturismului încarcerat iar cei doi pasageri autoevacuați. Victima încarcerată a fost extrasă în stare conștientă și cooperantă.

După extragerea persoanei, cele 3 victime au fost transportate cu ambulanța SMURD, respectiv cu ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean 2 la CPU Negrești-Oaș, iar una a fost transportată la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.