Din iulie aceste produse dispar definitiv din magazine

De pe 3 iulie sunt interzise beţişoarele de urechi, farfuriile şi tacâmurile din plastic, paiele pentru băuturi, paharele şi caserolele din plastic sau polistiren expandat.

Comisia Europeana a publicat un ghid care urmareste ca normele UE privind plasticul de unică folosință să fie aplicate uniform de către toate statele membre. Conform Directivei UE 2019/904 până la data de 3 iulie a acestui an, statele membre trebuie să se asigure că anumite produse din plastic de unică folosință nu mai sunt introduse pe piața UE.

Specialiștii în domeniu dau asigurări că aceste produse au deja alternative pe piata, din diverse materiale: tacâmuri, bețisoare de bumbac, farfurii, paie, palete pentru cafea, bastoane pentru baloane, precum și unele produse din polistiren expandat (recipiente pentru alimente și băuturi) și toate produse din plastic oxo-degradabil.

Pentru alte produse din plastic, cum ar fi uneltele de pescuit, pungi de plastic de unică folosință, sticle, recipiente pentru băuturi și alimente pentru consum imediat, pachete și ambalaje, filtre pentru tutun, obiecte sanitare și șervețele umede, se aplică diferite măsuri.

Acestea includ limitarea utilizării acestora, reducerea consumului și prevenirea aruncării la gunoi prin măsuri de etichetare, scheme extinse de responsabilitate a producătorului (principiul „poluatorul plătește ”), campanii de sensibilizare și măsuri de proiectare a produselor.

Din păcate, însă, aceste alternative sunt biodegradabile, dar, în același timp, sunt mult mai scumpe. O spun producătorii care vorbesc de o dublare sau chiar triplare a preţurilor. Dacă acum plătim pentru un set de farfurii din plastic undeva la 12-13 lei, când ele vor fi înlocuite de cele din trestie de zahăr, de exemplu, vom da 25 – 30 de lei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.