O companie din Satu Mare cauta zeci de angajați

Furnizorul de piese auto Autonet Import a ajuns la 1.234 de angajaţi şi mai are disponibile încă 75 de locuri de muncă.

Compania Autonet Import a fost fondată în anul 1996, în plin avânt antreprenorial pe piaţa locală, de oamenii de afaceri Zoltan Kondor şi Mihaly Lieb din Satu Mare. În urmă cu aproximativ şase ani, 51% din capitalul companiei Autonet Import a fost preluat de elveţienii de la Swiss Automotive Group, într-o tranzacţie de câteva zeci de milioane de euro, potrivit datelor de la acel moment.

Compania Autonet Import a pornit cu trei angajaţi, ajungând în prezent la peste 1.200 de oameni. Avem în echipă 41 de colegi cu o vechime de peste 20 de ani şi aproximativ 200 de clienţi, din perioada de început a companiei, care sunt activi şi în prezent. În momentul de faţă avem disponibile 75 de locuri de muncă, după ce în primul semestru am deschis noi depozite în Sighişoara şi Miercurea Ciuc”, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Autonet Import.

Compania Autonet Import a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 1,52 mld. lei (320,9 mil. euro), în creştere cu aproximativ 6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a avut în 2019 un profit net de peste 52,1 mil. lei (11 mil. euro), mai mult cu 13% faţă de anul precedent, şi un număr mediu de 1.343 de angajaţi, conform datelor publice. Compania nu a făcut încă publice datele financiare pentru anul 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.