Doar doua treimi dintre absolventi s-au inscris la Bac

De examenul de Bacalaureat din acest an par să fie interesați mai puțini elevi față de anul trecut. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că doar două treimi dintre elevii de clasa a XII-a şi a XIII-a din promoția curentă s-au înscris la Bacalaureat.

Dificultățile au fost foarte mari, s-au suprapus peste problemele cronice din învățământul românesc, peste discrepanțele mult prea mari dintre urban și rural și au amplificat aceste diferențe”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Amplificarea acestor diferenţe a genera renunţarea la şcoală. Vedem, din păcate, şi în numărul celor înscrişi pentru examenul de bacalaureat, care sunt doar 114.000 din promoţia curentă, formată din 173.000 de elevi de clasa a XII-a şi a XIII-a. E vorba de două treimi, 66% înscrişi la examenul de bacalaureat din promoţia curentă – 152.000 clasa a XII-a şi 21.000 elevi de clasa a XIII-a. Este un procent mai mic decât în anii anterior, procentul celor înscrişi la Bacalaureat”, a mai spus ministrul.

Asta creează îngrjorări cu privire la creşterea riscului de abandon şcolar. Pe de altă parte, din păcate, vedem doar săptămâna aceasta numeroase cazuri de bullying, un element îngrijorător. Este tot o consecinţă a pierderilor care au fost înregistrate nu numai în plan educaţional, dar şi în planul tulburărilor sociale, comportamentale, emoționale”, a spus Cîmpeanu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.