BOMBA de la Avocatul Poporului. Restricțiile din pandemie ANULATE?


Avocatul Poporului lansează azi o bombă de proporții transmițând o solicitare oficială premierului Florin Cîțu care ar putea conduce la anularea tuturor restricțiilor din acest an.

”Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în urma constatării, pe de o parte, a faptului că niciuna dintre cele 20 de hotărâri adoptate în acest an de către CNSU nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Însă, în timp ce hotărârile CNSU nr. 1-11 și nr. 15-20 din anul acesta au fost postate pe site-urile oficiale precizate mai sus (gov.ro și stirioficiale.ro n.n.), hotărârile nr. 12/2021, 13/2021 și nr. 14/2021 nu au fost publicate nici în Monitorul Oficial, nici pe aceste site-uri. Astfel, se poate reține o încălcare a prevederilor art. 31 din Constituție privind dreptul la informație și a celorlalte dispoziții legale incidente prezentate mai jos.

Deși conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, am constatat că hotărârile adoptate de CNSU de la începutul acestui an și până în prezent, având ca obiect fie starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicității actului normativ.

Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiție de intrare în vigoare a unui act normativ și că prin această operațiune se asigură accesul publicului la conținutul acestuia, vă rugăm să ne comunicați motivele de fapt și de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 și până în prezent nu au respectat condiția publicării în Monitorul Oficial și, pe de altă parte, anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 și nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro și stirioficiale.ro” se arată în adresa semnată de Renate Weber. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.