13 școli din judet, în scenariul roșu

Prefectul Radu Bud, a analizat astăzi, 22 februarie, în cadrul ședinței săptămânale, modul de desfășurare a activităților școlare și campania de vaccinare.

Inspectorul școlar general Anișoara Boitor a descris modul în care s-au desfășurat cursurile în săptămâna școlară 15-19 februarie, astfel, 104 unități școlare desfășoară activități cu toți elevii la clasă, 152 sunt în scenariul galben, iar 13 sunt în scenariul roșu, când în clase se găsesc doar preșcolari și elevi din ciclul primar. În ceea ce privește infectările cu noul coronavirus, 13 cadre didactice și 8 elevi au fost confirmați pozitiv în cea de-a doua săptămână de școală.

Vaccinarea continuă în cele 4 centre de vaccinare situate în ambulatoriile spitalelor din Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad, precum și în centrul comunitar de vaccinare situat în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din municipiul Satu Mare, iar în acest moment imunizarea se face cu toate cele trei tipuri de vaccinuri, respectiv Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Programarea se realizează pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro. Până în prezent au fost vaccinați 11.520 de sătmăreni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.