A ascuns plicul cu marijuana in ciorap (Foto)

În seara zilei de luni, o patrulă de jandarmerie, aflată în serviciu pe strada Nicolae Golescu, din municipul Satu Mare, a observat un tânăr, care la vederea patrulei și-a schimbat direcția de mers.

Jandarmii l-au chestionat pe tânăr cu privire la motivele pentru care a încercat să-i evite. Ușor agitat, tânărul a încercat să evite un răspuns concret. Jandarmii i-au cerut tânărului să le prezinte tot ceea are asupra sa, iar tânărul a scos din buzunare obiectele personale: portofel, telefon, țigări, căști etc.

Cu ocazia controlului corporal, jandarmii au găsit asupra tânărului, ascuns în ciorapul de la piciorul drept, un pliculeț din staniol, în care se afla o substanță solidă cu miros înțepător de culoare verde – olive.

După descoperirea pliculețului, tânărul le-a relatat jandarmilor, că se întoarce din centrul orașului, unde s-a întâlnit cu o persoană necunoscută, care contra sumei de 250 lei i-a vândut o doză de marijuana.

În cazul tânărului s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanţei şi preluarea cazului de către poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.