Preot, capul unei retele de evazionisti, condamnat la 9 ani de pușcărie. Dat în urmărire naționala

Fostul preot al Bisericii cu Luna din Oradea, Ovidiu Pop a fost trimis în judecată în iulie 2014, alături de asociatul său la firma Varadia Bussines, Kallos Lorand, acuzaţi că ar fi pus pe picioare o reţea evazionistă. Aceștia cumparau carne de la măcelării din Ungaria în numele unor firme fantomă, iar apoi le revindeau către firma proprie, scăpând astfel de plata TVA aferentă tranzacţiilor intracomunitare.

Reprezentanţii firmelor fantomă preluau scriptic marfa intrată în ţară, iar apoi o facturau către Varadia Bussines, care le vira în cont contravaloarea produselor. Banii erau ridicaţi apoi de reprezentanţii societăţilor şi returnaţi către Pop şi Kallos, mai puţin un „comision” de 1-3% pentru serviciul lor.

Dosarul „Varadia” a fost înaintat Tribunalului Bihor pe 8 iulie 2014, unde procesul s-a întins pe mai bine de 4 ani, timp necesar audierii unui număr mare de martori, dar şi expertizelor de specialitate încuviinţate de instanţă, realizate cu întârziere. Pe 13 iulie 2018, judecătorii au dispus condamnarea celor doi patroni ai firmei Varadia Bussines, fostul preot Ovidiu Pop şi Kallos Lorand, la câte 9 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală în formă agravată şi în formă continuată, în timp ce societatea comercială a fost condamnată la o amendă penală de 300.000 lei.

Între timp Ovidiu Pop a fost dezbrăcat de sutană, căci Episcopia Ortodoxă a Oradiei şi Bihorului a decis scoaterea lui în afara bisericii.

Îndată ce s-a aflat despre situaţia apărută, în dimineaţa zilei de 13 mai 2014, preotul misionar Ovidiu Miron Pop a fost oprit total de la săvârşirea celor sfinte, pe întreaga durată a cercetărilor penale, urmând ca, în funcţie de rezultatul cercetărilor, să fie luate toate măsurile care se impun”, se menţionează în comunicatul publicat de Biroul de presă al Eparhiei pe www.basilica.ro, pe 14 mai 2014, singurul pe această temă.

Joi, imediat după pronunţarea verdictului, poliţiştii Compartimentului Urmăriri i-au căutat pe Ovidiu Pop şi pe asociatul său Kallos Lorand, pentru a-i încarcera. L-au găsit, însă, doar pe Kallos, care a şi fost ridicat de acasă şi depus la Penitenciarul Oradea, pentru a-şi executa pedeapsa.

Ovidiu Pop, însă, nu a fost găsit, motiv pentru care a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, procedurile urmând să fie extinse, însă, şi în străinătate.

Sursa: www.ebihoreanul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.