Doi copii batuti la locul de joaca. Unul a ajuns la spital (Foto)

Un bărbat de 29 de ani din Hunedoara a fost filmat în timp ce a agresat doi copii. Unul dintre copii a fost transportat la spital, iar agresorul reținut pentru 24 de ore.

În imaginile surprinse cu un telefon mobil se poate vedea cum bărbatul se îndreaptă furios către un copil de doar câţiva ani care se dădea pe un leagăn, îl înjură şi îl ridică, strângându-l cu mâinile de gât până deasupra capului, apoi îl trânteşte cu putere pe caldarâm.

Copilul trântit în cap, a rămas neclintit din cauza durerii. Câteva secunde mai târziu, bărbatul se îndreaptă spre un alt copil, îl înjură şi îi face aceeaşi manevră violentă. Mai multe persoane se îndreaptă spre primul dintre copiii agresaţi pentru a-i acorda ajutor, în timp ce acesta rămâne nemişcat.

Duminică, în jurul orei 15.50, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată pe numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că un copil a fost trântit la pământ de un părinte în zona unui parc, situat pe raza municipiului Hunedoara.

Imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă de ordine publică care a stabilit faptul că în jurul orei 15:35 în timp ce se aflau lângă un leagăn doi minori s-au certat, iar la scurt timp tatăl unuia dintre ei l-a luat pe celălalt minor l-a ridicat, după care l-a trântit la pământ. Minorul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spitalul municipal Deva, pentru îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta şi într-un moment de furie l-a trântit la pământ, după care a plecat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe si violenta în familie, iar persoana bănuită a fost condusă la sediul Poliţiei, urmând a fi dispuse măsuri legale”, spune Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Fiul bărbatului de 29 de ani, un minor de 7 ani, care a fost și el lovit de către acesta, a fost chemat la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru a fi audiat ca si victimă, in prezența reprezentanților DGASPC.

Celălalt minor (cel trântit la pământ) are 13 ani și a rămas internat, pentru investigații mai amănunțite. Se pare ca starea lui este buna. Minorul de 13 se pare ca se afla în parc neînsoțit.

De asemenea, s-au extins cercetarile și cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice (fapta fiind comisa in loc public). Din cercetări rezulta ca minorul de 13 ani trantit la pământ este nepot al tânărului agresor (fiul surorii soției sale).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.