Arafat nu e prea de acord ! Explicatiile acestuia !

Șeful DSU, Daed Arafat, are o previzine sumbră legată de redeschiderea școlilor. Potrivit acestuia, există un risc al creșterii cazurilor de Covid.

Un impact probabil o să apară, o să vedem cum sunt următoarele 14 zile. Aţi văzut că sunt puţine ţări care au ţinut şcolile închise. În acelaşi timp, noi suntem într-un scenariu acum şi trebuie să subliniez că scenariile folosite de unu la sută şi trei la sută în şcoli, dacă informaţia mea este corectă, este posibil să includă şi focarele la aceste scenarii.

Adică noi, când vom face schimbarea, trebuie să verificăm şi la CNCCI, eu ştiu că sunt incluse şi focarele, aşa că nu va fi o schimbare radicală”, a declarat Raed Arafat.

Există un risc, fără nicio discuţie, de creştere. În acelaşi timp, dacă respectăm toate regulile şi dacă respectăm scenariile, noi sperăm să ţinem situaţia sub control.

Dacă vedem că situaţia nu poate fi ţinută sub control, dacă vedem că există o creştere a numărului de cazuri, atunci se pot adopta alte măsuri. Din cauza aceasta avem scenariile. Acest lucru permite să fie un control, iar decizia este una locală, care se ia la nivelul judeţului, la nivelul localităţii, împreună cu şcoala. Nu e o decizie care este la nivel naţional, pentru că este imposibil să luăm decizii la nivel naţional pentru fiecare şcoală, în ce scenariu intră şi din ce scenariu iese”, a explicat Raed Arafat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.