Certificate false cu rezultate negative pentru COVID, la vânzare pe internet

Polițiști au descoperit mai multe certificate false cu rezultate negative pentru COVID. Acestea sunt scoase de vanzare pe internet.

În acest moment, cele mai aspre condiții sunt impuse pentru cei care vin din Marea Britanie. Toți cetățenii trebuie să prezinte un test anti-COVID negativ la intrarea în România, dacă vor să intre în țară.

Pe grupurile de români care trăiesc în Marea Britanie și unde am reușit și noi să intrăm, am văzut mai multe anunțuri ale unor persoane care se oferă să emită certificate cu rezultate negative ale testelor anti-COVID, desigur, contracost. Desigur, este o fraudă.

Astfel de cazuri s-au descoperit la granița țării noastre. În urmă cu o săptămână și jumătate, doi bulgari au fost prinși când încercau să intre în România cu certificate medicale false. Aceștia au declarat polițiștilor 50 de euro. Au fost și situații în care unele persoane nu au fost lăsate să intre în România pentru că nu aveau un test medical, iar după 30 de minute s-au întors cu un certificat, cel mai probabil fals.

Polițiștii au înăsprit controalele și spun că sunt mult mai vigilenți. Cazuri de persoane cu certifiate false au fost întâlnite și pe aeroporturi din Franța” – Maria Mois, Digi 24.

Sursa: www.digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.