Locuri de poveste, Sfinx, peisaje mirifice și misticismul apusului de soare în Muntii Oasului (Fotogalerie)

Peisajele pitoresti nu lipsesc nici în judetul Satu Mare. Cei care se gândesc să facă o călătorie în Muntii Oasului, vor avea parte de privelisti de poveste.

După un popas pe vârful Pietroasa timp în care se pot admira în condițiile unui cer senin, lanțurile munților Zacarpatia (Ucraina), Maramureșului, Rodnei, Apusenilor, iar dacă avem și un binoclu, către apus putem distinge crestele munților Tatra din Slovacia.

Urmând indicațiile săgeților de pe stâlpul de marcaj din vărf, se trece pe lângă clădirea refugiului Salvamont Cota 1200, continuand pe un drum de piatră pe sub linia de telescaun ca după cca 50 m călătorii sa se încadreze pe o frumoasă poteca amenajată, mereu acoperită cu un covor de frunze ce ii va conduce până în punctul de panoramă denumit Crucea Oașului, situat deasupra unui turn de piatră înalt de 80 m.

Locul oferă o panoramă frumoasă asupra munților Oaș și a pârtiei de schi Luna Șes, iar senzația care te încearcă stand acolo pe andezitul rece, este aceea că ești suspendat între cer și pământ … meditând la rostul vieții, la un pas de neant. Încărcati de cer albastru, se poate reintra în poteca Cruce Roșie care ii conduce pe turiști printr-o zonă stâncoasă unde se vor putea admira megaliții de piatră Sfinxul Oașului, Trei Turnuri, Țancul Mic, creați de natură prin eroziune de-a lungul milenilor, locuri de regăsire pentru persoanele pasionate de ezoteric.

Sfinxul Oașului văzut din potecă apare precum un turn de piatră care stă să cadă, profilul uman de unde și-a primit numele pe deplin meritat se poate distinge doar privindu-l de către pârtia de schi, pe axa nord-sud, dar chiar și așa fantezia fiecăruia dintre cei care-l privesc va fi pusă la grea încercare, pentru atribuirea unei forme de artă primitivă stâncii bizare.

Lăsând în urmă turnurile tăcute, călătorii isi continuă drumul pe poteca amenajată, abruptă dar frumoasă ce conduce până jos la un mic izvor de unde după o scurtă urcare se revine în golul alpin printre tufele de afin și merișor, traseul luând sfârșit la joncțiunea cu Triunghi Albastru și Bandă Roșie, în dreptul unui stâlp de marcaj. La mică distanță 50 de m, traseul de creastă Bandă Roșie se desprinde către stânga îndreptându-se către Piatra Tâlharului, un mic perete de stăncă situat la 10 minute de mers și care merită deplasarea datorită locului de belvedere către vârful Pietroasa, Igniș, Mogoșa și a văii Băița.

Odată înscriși către vest pe drumul ce coboară prin pășunea alpină marcat Triunghi Albastru, călătorii se pot bucura de frumusețea și misticismul apusului, ca un ultim cadou al acestui circuit. Aproape de ieșirea din golul alpin se gaseste la mâna dreaptă un mic loc de popas și Izvorul Pietroasa după care drumul continuă abrupt printr-o pădure bătrănă de fag până în Poiana Boroș unde este amenajat un alt loc de popas.

De aici pînă în Parcare Telescaun se mai poate remarca un obiectiv aparte, Izvorul de sub Piatra Frasinului amenajat anul trecut de către salvamontiștii sătmăreni. De la izvor vor fi ultimii 3 kilometri … cei mai grei pentru trupul ostenit … dar nu și pentru sufletul încărcat,cu imaginile unor locuri de neuitat.

Sursa: Serviciul Public Judetean Salvamont Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.