Ciprian Craciun: “ADP Satu Mare face angajari nejustificate”

Consilierul municipal PSD Ciprian Craciun isi exprima dezacordul cu privire la infiintarea unor posturi de conducere in cadrul ADP Satu Mare. Potrivit acestuia acele posturi sunt nejustificate, mai ales ca in 2017, ADP a redus anumite posturi spunand ca vor sa reduca din cheltuieli. La ultima sedinta de consiliu local, s-a cerut reinfiintarea acelor posturi.

Iata pozitia consilierului social-democrat:

„În ultima ședință ordinară a Consiliului Local a municipiului Satu Mare pe ordinea de zi la „Pct. nr.6 – Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare General, ale Serviciul Public “Administraţia Domeniului Public Satu Mare” am prezentat anumite aspecte prin care consilierii locali PSD nu au fost de-acord cu înființarea unor noi funcții de conducere în cadrul ADP deoarece, în cursul anului 2017, aceștia au redus anumite funcții justificând că vor să reducă cheltuielile. La ultima ședință aceștia cer reînființarea postului desființat în 2017, plus înființarea unor noi posturi de conducere, inclusiv funcția de Director general adjunct și alți șefi de servicii/compartimente, funcție care acum este scoasă la concurs…

Tinând cont că în luna noiembrie în anul 2017 am votat reducerea unor posturi la ADP și mă refer la biroul de contabilitate, în ideea că reducem cheltuielile de personal și că va funcționa biroul și cu persoane mai puține. Atunci noi am crezut că așa se va întâmpla deși acum constatăm că, cheltuielile de personal au crescut foarte mult. Dacă ne uităm pe buget observăm că în anul 2016 cheltuielile de personal erau 2.557.000 lei, în anul 2017 erau deja 3.030.000 lei iar anul acesta vor fi cheltuieli de personal de 3.425.000 lei. Înțelegem prin aceasta că nu au fost reduse cheltuielile prin desființarea acelor structuri. Acum conducerea ADP vine cu propunerea de înființare a unor noi posturi care evident se regăsesc în Organigramă, numărul total rămâne de 130 posturi doar ca se înființează câteva birouri, aceleași pe care le-am desființat la sfârșitul anului 2017. Aș vrea să cred că nu a fost desființat acest compartiment fiscal doar pentru un angajat de acolo. Vreau să cred că s-a mers pe ideea de reducere a cheltuielilor bugetare, lucru pe care nu îl constatăm din cifrele economice. Mai mult, legea spune că pentru a înființa un birou, trebuie să fie minim 5 angajați plus 1. Poate ne spune cinva din conducerea ADP dacă toate aceste birouri au un număr de angajați de 5+1. Dacă ne uităm în statul de funcții vedem că sunt multe posturi vacante și constat că s-au luat și acele funcții ca sunt normale . Iar legea spune că trebuie să fie 5+1. Eu constat că nu avem la toate aceste nou birouri înființate câte 5 oameni. Mai putem constata la Biroul de control intern care este în subordinea Biroului de resurse umane. Lucru nemaintâlnit până azi. Acel birou de control trebuie să fie în subordinea directorului general. Nouă ni se spune în proiect că este o greșeală de redactare a sintagmei de director general și director general adjunct , pe când în regulament putem constata lucruri diferite. Conform organigramei noi acum vom vota încă un post de director general adjunct, post care va fi bugetat în luna februarie. Acest lucru nu mi se pare normal . Să nu mai vorbim de acel serviciu de ridicări masini pentru care s-au cheltuit mulți bani și care inca nu funcționează. Plus sunt niște chestii de ordin tehnic cu aceea mașină. Ideea este că produceti cheltuieli dar acel serviciu nou inca nu se produce venituri” am spus in CL” spune consilierul local Ciprian Craciun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.