Sute de metri cubi de gaze extrase pe zi, planul Serinus Energy la Moftin

Capacitatea de procesare a gazelor din Europa este preconizată să crească cu 15,8 milioane de picioare cubice pe zi (echivalentul a 447.406 metri cubi pe zi) până în 2022, în urma punerii în funcțiune a două noi unități de producție, în România și în Italia.

În România, instalația de gazificare construită la Moftin (Satu Mare) de compania poloneză Serinus Energy este așteptată să contribuie cu circa 14,9 milioane de picioare cubice pe zi (421.921 metri cubi/zi) la extinderea capacității europene în intervalul menționat.

“România este unul dintre liderii Europei în ceea ce privește rezervele de gaze naturale. Noua unitate de procesare va ajuta țara să exporte gaze și să dețină un rol major pe piața europeană a gazelor naturale”, spune Soorya Tejomoortula, analist la GlobalData.

Serinus Energy operează, prin intermediul subsidiarei Serinus Energy România (fosta Winstar Satu Mare), concesiunea de hidrocarburi Satu Mare, unde a identificat rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze naturale, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.

Luna trecută, Serinus Energy a încheiat un prim acord privind vânzarea gazelor extrase în România, cu compania olandeză Vitol Gas and Power, cel mai mare trader independent de energie din lume. Înțelegerea vizează gazele ce vor fi extrase în primul an gazier de la începerea producției la centrala de la Moftin, cu excepția cantităților pe care compania este obligată să le tranzacționeze pe piețele centralizate administrate de Bursa Română de Mărfuri.

Anul gazier începe în luna octombrie și se încheie la finele lunii septembrie a anului următor. Potrivit Serinus, contractul cu Vitol Gas poate fi prelungit după expirarea termenului inițial. Serinus Energy este controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de fostul miliardarul polonez Jan Kulczyk, care a decedat în 2015. Kulczyk Investments este condus în prezent de fiul lui Jan Kulczyk, Sebastian, creditat cu o avere de 3,2 miliarde de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.