Prima de stat pentru copii. Care sunt conditiile

Incepând cu 1 ianuarie 2019, copiii cu varsta de pana la 18 ani au un cont special de economisire sub formă de depozit, denumit Junior Centenar. Aceștia vor putea beneficia de o primă de stat în valoare de 600 lei anual, dar cu o anumită condiție.

Contul este deschis pe numele copilului, automat, la unităţile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinţi, din partea reprezentantului legal al copilului sau a împuternicitului acestuia.

“Începând cu anul 2019, titularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 de lei anual până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu condiţia ca suma depusă în anul respectiv în cont să fie de minimum 1.200 lei. În cazul în care la finele anului calendaristic suma depusă în anul respectiv este mai mică decât suma minimă de 1.200 lei, titularul contului nu beneficiază de prima de stat, dar pentru soldul contului se acordă dobândă. Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăşi un plafon maxim reprezentând echivalentul în lei al valorii de 100.000 euro, calculat la cursul de schimb din ultima zi a anului precedent. Titularul contului beneficiază de prima de stat numai pentru suma minimă de 1.200 lei. Dreptul la prima de stat se constituie la finele anului calendaristic de economisire în care s-au efectuat depunerile, mai puţin pentru anul în care titularul împlineşte vârsta de 18 ani. Prima de stat se plăteşte în contul individual de economii Junior Centenar, la scadenţa depozitului, cumulat pentru anii în care s-au efectuat depuneri”, se precizează în ordonanţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.