Ministrul Gabriel Leș: „Decretul referitor la Ciucă este ilegal. Analizăm situația”

Decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării este ilegal, spune ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș. 

„Eu vreau linişte, să îmi duc lucrurile cum trebuie la capăt, deşi, din punctul meu de vedere, cu toate că nu contează, e un punct de vedere personal, acel decret este ilegal, conform articolului din lege, care prevede semnătura cel puţin a prim-ministrului pe un astfel de document. De aici încolo, nu prea contează ce cred eu şi nu contează ce crede domnul preşedinte. Vorbim pe chestiuni legale şi vom vedea ce se va întâmpla mai departe”, a afirmat Leş.

Totodată, ministrul Gabriel Leș spune ca o eventuală contestaţie a decretului este „în termen”.

„Noi o să vedem ce o să facem mai departe. Nu vă pot spune în acest moment, pentru că suntem în analiza situaţiei. Probabil la domnul preşedinte sunt legale toate. Tot ce gândeşte dânsul e legal”, a adăugat Leş.

Cu privire la propunerea făcută, Les a subliniat că aceasta se bazează pe argumente foarte bine documentate.

„Eu am venit cu un militar, pe care l-am propus pe anumite argumente extrem de bine documentate şi am venit cu o propunere care vine cu o experienţă atât din fost şef al Statului Major al Apărării, ca locţiitor, cât şi din categoriile de forţe şi cu experienţă la UE. Am luat unul dintre militarii din cele trei – patru propuneri maxim pe care le puteam face la acest moment. Chiar nu am venit cu o propunere politică”, a mai spus Gabriel Leş.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării este o soluţie foarte bună, „perfect pe lege şi pe Constituţie”.

„Eu văd că nu se poate sesiza Curtea Constituţională. Eu am semnat acel decret, fiindcă aşa îmi permite legea. Legea specifică spune clar: mandatul şefului Marelui Stat Major poate fi prelungit. Una la mână, nu scrie niciunde în lege că preşedintele trebuie să aştepte propunerea ministrului pentru prelungire. Doi, vă daţi seama ce ar fi fost ca România să nu aibă şef al Armatei. Este inadmisibil şi imposibil aşa ceva, iar PSD-ul, care a fost incapabil să vină cu o propunere serioasă, nu are decât să stea şi să se mai gândească. Eu nu am cum să stau în România fără şef al Armatei, drept pentru care am prelungit mandatul generalului Ciucă, care a făcut o treabă foarte bună în cei patru ani. Stau foarte liniştit cu el ca şef al Armatei pentru încă un an de zile. Mi se pare o soluţie foarte bună, o soluţie care este perfect pe lege şi pe Constituţie”, a explicat Iohannis.

Va reamintim ca anul trecut pe 28 decembrie şeful statului anunţa, că a semnat un decret prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării, el precizând că propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, nu a fost aprobată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.