Roman amendat pentru ca a injurat pe Facebook

Înjurăturile de pe reţelele de socializare au început să fie taxate de instanţele de judecată. A păţit-o şi un bărbat din Brăila, care le-a adresat cuvinte jignitoare mai multor persoane în luna mai a anului 2018.

In iunie 2018, acesta a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 1.000 de lei, care este şi amenda maximă în astfel de cazuri. Potrivit procesului-verbal, transmis prin poştă, în lipsa contravenientului, „a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa unor persoane pe contul personal de pe reţeaua electronică de socializare Facebook, fiind de natură să lezeze demnitatea şi onoarea celor în cauza”.

„Potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, ‘Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Totodată, art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 61/1991 stabileşte că nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei”, precizează avocatul Raluca Cârstea, citând Sentinţa civilă pronunţate în noiembrie 2018 de Judecătoria Brăila (www.rolli.ro), instanţa la care bărbatul a contestat procesul verbal.

Bărbatul a invocat nelegalitatea procesului-verbal, întrucât fapta contravenţională nu ar fi fost descrisă suficient în document, dar şi faptul că prin încheierea procesului-verbal în lipsa lui nu a putut formula obiecţiuni la cele consemnate de poliţist.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.