Traditii. Ce sa nu faci in a doua zi de Craciun

În a doua zi de Crăciun (26 decembrie) se sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului. Obiceiurile pentru a doua zi de Crăciun spun ca in aceasta zi, nasii trebuie sa isi viziteze finii. E o zi in care rudele indepartate si cele prin alianta trebuie sa se stranga laolalta.

E interzis sa barfesti, sa injuri, sa uneltesti impotriva celorlalti. Cei care se razbuna sau doresc sa isi incheie socotelile cu cei din jur astazi vor suferi pierderi.

Nu e bine sa speli haine in aceasta zi, pentru ca apa varsata pe rufe o vei folosi pentru vindecarea ranilor. De asemenea, e o zi in care nu se munceste.

Fetele si flacaii joaca pe 26 decembrie pentru a se bucura de tineretea lor. Se spune ca persoanele care danseaza cel mai mult si cel mai aprig vor fi sanatoase tot anul.

În unele zone, se poartă dusul oameniilor „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui sau alte orătănii (fazani, prepeliţe), o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri. Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult!”.

Se mai spune că de la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase. Că altfel nu se mărită.

Dacă a doua zi după Crăciun va bate tare vântul – se va strica recolta ce va să vie şi toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.