Cuplurile de aur din Satu Mare vor primi mai multi bani. Proiectul pe masa consilierilor locali

Cuplurile de varstnici vor primi mai multi bani de la Primaria Satu Mare. Este vorba despre suma de 1.000 de lei. Proiectul de hotărâre privind acordarea acestor premii va fi discutata in sedinta de joi, 20 decembrie.

„Având în vedere respectul pe care trebuie să îl acordăm cuplurilor care au împlinit cel puţin 50, 60 sau 70 de ani de convieţuire neîntreruptă, de la încheierea căsătoriei şi ambii soţi au domiciliul stabil în municipiul Satu Mare, indiferent de locul încheierii căsătoriei, motivat de faptul că aceste persoane fac cinste instituţiei căsătoriei, considerăm că se impune să le fie acordată o recompensă bănească în sumă netă de 1.000 lei din bugetul local şi o diplomă de fidelitate din partea autorităţilor locale. Este de observat faptul că se doreşte modificarea sumei de la 500 la 1.000 lei”, se arată în raportul de specialitate care insoteste proiectul de hotarare.

In prezent cuplurile primesc cate 500 de lei de la Primarie, la implinirea a 50, 60 sau 70 de ani de la incheierea casatoriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.