Vin sarbatorile ! Incepe aglomeratia la frontiera

Ca în fiecare an, apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România, sens în care, în perioada următoare se prefigurează o creştere a traficului prin punctele de trecere a frontierei.

Au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. Astfel, zilnic peste 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară în această perioadă activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, Politia de Frontiera recomanda tranzitarea tuturor punctelor existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

La frontiera româno-ungara, pe raza judetului Satu Mare sunt P.T.F. Urziceni – Vallaj si P.T.F. Petea – Csengersima.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.