Un fost sef al Politiei Satu Mare scapa de condamnare. A castigat la Curtea Suprema

Fostul politist Liviu Taut scapa de condamnarea de 3 ani de inchisoare cu suspendare, dupa ce marti, 11 decembrie Curtea Suprema a admis apelul acestuia formulat impotriva sentintei Curtii de Apel Oradea. Taut a fost acuzat de trafic de influenta, insa in urma sentintei de marti acesta scapa de acuzatii.

Iata hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Sentinta este definitiva:

“I. Admite apelurile declarate de inculpaţii Tarr Attila Csongor, Tăut Ioan Liviu şi Şaitoş Ioan, împotriva sentinţei penale nr. 106/P.I. din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând: În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Tarr Atilla Csongor pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influentă prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Tăut Ioan Liviu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art 35 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul ?aito? Ioan pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal. Înlătură dispoziţia de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra acumulatorului marca Bosch şi asupra celor patru anvelope marca RikenSnowtime T5 FB A00X montate pe autoturismul marca Ford Ka nr. identificare WFOBXXWPRBD22443, an de fabricaţie 2003, aparţinând inculpatului Tăut Ioan Liviu, precum şi dispoziţia de confiscare specială a aceloraşi bunuri. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. II. Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpa?i ?i de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi Şaitos Ioan, Tarr Attila Csongor şi Tăut Ioan Liviu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 90 lei, rămâne în sarcina statului ?i se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2018”.

Va reamintim ca in luna martie 2015, procurorii DNA au efectuat percheziții la sediul IPJ Satu Mare de unde au ridicat documente și mai multe unități de calculator. De asemenea, au fost percheziționate și domiciliul lui Tăut, respectiv locuința socrilor acestuia.

În data de 23 iunie, Tăut a fost din nou citat la DNA Oradea, alături de el fiind și Alexandru Saitos, polițist în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Satu Mare. La data respectivă cei doi polițiști au fost puși sub control judiciar.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2013-2014, Liviu Tăut, în calitate de inspector șef adjunct al IPJ Satu Mare, a pretins și primit mai multe bunuri și beneficii materiale de la Tarr Atila Csongor, administrator al unei societăți comerciale din Satu Mare, pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să obțină o soluție favorabilă într-un dosar penal de evaziune fiscală (privind două societăți administrate de acesta și de soția lui), ce era instrumentat de Ioan Șaitoș. Ajutorul dat de Tăut a constat în furnizarea de date relevante din dosar și asigurarea faptului că ofițerul de poliție Ioan Șaitoș va finaliza favorabil dosarul penal respectiv.

„Astfel, inculpatul Tăut Ioan Liviu a beneficiat din partea lui inculpatului Tarr Atilla Csongor de o serie de foloase materiale necuvenite:

În perioada iunie – septembrie 2013 inculpatul Tăut Ioan Liviu a beneficiat de lucrări de reparații la un imobil deținut de socrul său, în valoare de 17.405 lei. Lucrările au fost executate de o altă societate comercială interpusă, pentru a se evita probarea unei legături între cei doi, iar factura a fost achitată de inculpatul Tarr Atilla Csongor prin intermediul firmei sale. La rândul său, la data de 11 septembrie 2013, inculpatul Tarr Atilla Csongor, prin intermediul firmei sale, a emis o factură și o chitanță pentru lucrările efectuate, care atestă faptul că socrul inculpatului Tăut Ioan Liviu ar fi achitat suma respectivă, disimulând în acest fel mita primită.

La data de 20 februarie 2014, inculpatul Tăut Ioan Liviu a pretins și primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor, plata contravalorii unui autoturism second hand, precum și cheltuielile ocazionate cu aducerea și înmatricularea autoturismului în țară, în valoare de aproximativ 1000 de euro. În schimbul acestui serviciu, inculpatul Tăut Ioan Liviu i-a oferit informații din dosarul penal de evaziune fiscală și i-a promis că va discuta cu subordonatul său, inculpatul Șaitoș Ioan, pentru ca acesta să propună o soluție favorabilă.

La data de 12 mai 2014, inculpatul Tarr Atilla Csongor i-a plătit inculpatului Tăut Ioan Liviu contravaloarea unei consultații efectuate de acesta din urmă la o clinică din Ungaria. Cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea inculpatului Tăut Ioan Liviu, au fost suportate de inculpatul Tarr Atilla Csongor.

În perioada septembrie 2013 – martie 2014, inculpatul Tăut Ioan Liviu a pretins și primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor, plata contravalorii unor componente auto și reparațiile aferente efectuate la autoturismul său, precum medicamente de la farmacia deținută de soția inculpatului Tarr Atilla Csongor, fără a achita contravaloarea acestora.

În luna iulie 2014, inculpatul Șaitoș Ioan, în calitate de ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Satu Mare – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a pretins și primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor materiale de construcții în valoare totală de 5.883 lei, pentru a finaliza favorabil dosarul penal de evaziune fiscală în care ofițerul de poliție fusese delegat să desfășoare activități de urmărire penală. Materialele respective au fost primite pentru o societate comercială administrată de o rudă a inculpatului Șaitoș Ioan”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurii DNA.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.