Plan suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a convocat astazi, 11 decembrie şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Satu Mare, urmare a adoptării Deciziei nr. 3 a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor.

Pe lângă aprobarea unor documente şi măsuri de intervenţie, decizia aduce modificări importante Planului suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane în România, în principal se schimbă modalitatea de gestionare a mistreţilor vânaţi.

Astfel, aceştia se transportă la centrele de colectare locale organizate de administratorii fondurilor de vânătoare şi sunt supuşi analizelor de laborator. Pe baza analizelor de laborator se decide destinaţia carcaselor, astfel:

– dacă rezultatul examenului este negativ, carcasa se poate valorifica pentru consumul propriu al vânătorului;
– dacă rezultatul examenului este pozitiv, acea carcasă împreună cu toate carcasele contaminate se confiscă şi se neutralizează sub supraveghere oficială sanitar-veterinară în gropile de incinerare executate de către gestionarul fondului cinegetic din zona afectată.

Prefectul, în calitate de preşedinte al Unităţii Locale de Decizie (ULD) Satu Mare, a dispus transmiterea de urgenţă către unităţile locale de sprijin constituite la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale a Deciziei 12/11.12.2018 adoptate, care transpune prevederile amintite, spre informarea factorilor interesaţi şi conformare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.