Alianta Vestului ! Patru primari si-au dat mana pentru a dezvolta zona de vest a Romaniei (Foto)

Primarii municipiilor Oradea (Ilie Bolojan), Cluj (Emil Boc), Timişoara (Nicolae Robu) şi Arad (Gheorghe Falcă) au semnat, sâmbătă, 8 decembrie la Timişoara, actul pentru formarea Alianţei Vestului (AVE). Aceasta îşi propune să ducă la o dezvoltare accelerată a acestei zone a României, prin atragerea de fonduri europene şi nu numai.

“Scopul nostru este ca, punând împreună forţele şi energiile noastre, să facem ca oraşele noastre să fie mai prospere. Credem că cele patru oraşe aliate, acţionând în comun, să fie mai accesibile şi atractive pentru investiţii din fonduri europene. Unul dintre obiectivele imediate este să construim o Asociaţie de Dezvoltare Interregională care să fie partener al Guvernului pentru ca în exerciţiul financiar viitor să aibă un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important şi credem că suntem un partener care poate fi luat în calcul pentru un astfel de proiect pilot în România”, a declaart pentru ebihoreanul, Ilie Bolojan.

Edilul Oradiei a mai subliniat că se va pune accent şi pe conectarea mai bună între cele patru oraşe pe şosele şi căi feroviare, dar şi din punct de vedere “al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar”.

“Am lansat Alianţa Vestului între Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, iniţiativă menită să ne permită să facem mai mult decât am făcut până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din tiparele pe care statutul nostru de primar ni le conferă la nivel teritorial, strict pe raza unităţilor unde ne-am asumat responsabilităţi. La baza platformei noastre stă Declaraţia de la Alba Iulia, promovăm câteva principii cum ar fi al dezvoltării comunităţilor”, a spus Robu.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a precizat că iniţiativa nu are niciun fel de legătură cu vreun proiect de separatism teritorial şi nu doreşte să pună sub semnul întrebării statul naţional unitar român.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.