Controale la sange. Patronii au incasat amenzi la greu, in noiembrie

In cursul lunii noiembrie 2018, inspectorii de muncă au efectuat 159 de controale, din care 91 în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 68 cel al securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 192 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 245 măsuri pentru înlăturarea acestora.

Cu ocazia celor 91 de controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna noiembrie 2018 s-au aplicat în total 90 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 amenzi, în valoare totală de 123.300 de lei, şi s-au dispus de către inspectorii de muncă 143 de măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 66 sancțiuni, din care 10 amenzi în valoare totală de 119.300 lei pentru nerespectarea dispozițiilor privind acordarea repaosuluI săptămânal, 3 amenzi pentru nerespectarea prevederilor privind păstrarea unui exemplar al contractului individual de muncă la locul de muncă unde lucrează salariatul, precum și 56 avertismente pentru alte deficiențe.

Pentru încălcarea prevederilor privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 18 sancțiuni (2 amenzi în valoare totală de 4000 lei și 16 avertismente) și s-au dispus 23 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 68 controale preventive în cursul lunii noiembrie 2018, fiind constatate 102 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, din care 5 amenzi (în valoare totală de 32.000 lei) și 97 avertismente. Au fost dispuse în toate cazurile măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În luna decembrie 2018 sunt în desfășurare Campanii Naționale, în domeniul relațiilor de muncă pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 156/2000 cu modificările și completările ulterioare, de către agenții de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate și furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă, și respectiv în domeniul securității și sănătății în muncă, de verificare a respectării prevederilor legale la desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.