Forțele Aeriene Române în acțiune. Misiune umanitară aprobată de ministrul Gabriel Leș (Foto)

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat azi, 25 noiembrie o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Baia Mare – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a echipelor medicale desemnate pentru o intervenție de prelevare de organe umane.

Aeronava a fost condusă de către un echipaj format din locotenent-comandorul Romeo Gârz, căpitanul Daniel Motoroiu și maiștrii militari Dragoș Chiper și Gabriel Stancu.

La bordul aeronavei s-au îmbarcat două echipe medicale, una pentru prelevare ficat și una pentru prelevare cord, aparținând Institutului Clinic de Oncologie Fundeni și Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.

Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Aeronava militară a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian.

Aeronava a aterizat la Otopeni în jurul orei 17.00.

Un Comentariu la "Forțele Aeriene Române în acțiune. Misiune umanitară aprobată de ministrul Gabriel Leș (Foto)"

  1. Pingback: Stiri din Satu Mare – Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.