Salvamontistii trag un semnal de alarma: Munti de gunoaie lasate in natura (Foto)

Serviciul Public Județean Salvamont trage un semnal de alarmă față de lipsa de educație montană a unor concetățeni, care prin acțiunile lor lasă în urma lor munți de gunoaie.

“In localități există servicii de salubrizare, în schimb la munte nu există așa ceva, de aceea gradul de curățenie al zonei, este oglinda gradului de cultură și civilizație al oamenilor care trăiesc acolo !!! Am încercat de multe ori să intru în logica unui individ care, cărând până în vârful muntelui un pet sau o doza plină, după ce consumă conținutul, pur și simplu abandonează ambalajul la fața locului !!! Adică, poți căra până sus un pet cu 2 kg și nu poți coborâ înapoi în vale 20 grame de plastic sau aluminiu după ce natura în acea zi te-a încântat, ți-a oferit ceva frumos, te-ai relaxat în mijlocul ei ?! Incredibil ! Nu !…este vorba de inconștiență și de lipsa unei culturi pentru frumos, de lipsa respectului față de semeni, față de natură !

Din păcate “creatori” de gunoaie sunt și muncitorii forestieri ! Recipiente sparte cu care își cară combustibilul, bidoanele goale în care a fost ulei de motor sau hidraulic, toată gama de ambalaje pet-uri, sacoșe de plastic, doze de aluminiu sunt abandonate pâna și în cele mai îndepărtate și sălbatice locuri de pe munte. La Luna Ses ne dorim un turism civilizat ! Avem deja pensiuni cu stele! Pentru ca ele să aibă cu adevărat valoare este necesar ca și ceea ce le înconjoară să fie de cel putin atâtea stele și să conștientizăm cetățenii de importanța păstrării liniștii și a curățeniei. Sănătatea naturii este de fapt sănătatea noastră și a celor care ne vor urma !”, spun salvamontistii satmareni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.