Medalion literar – „Rodion Markovits – 70”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare organizează luni 27 august, Medalionul Literar – „Rodion Markovits – 70”.

Cu prilejul comemorării a 70 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului sătmărean, luni la ora 11:00 se va realiza un moment comemorativ la casa memorială din Gherța Mică, iar de la ora 16:00 va avea loc lansarea cărții „În grădina mamei mele/ Anyám kertye” – traducerea în limba română, Felician Pop.

Născut la Gherţa Mică (jud. Satu Mare), romancierul Rodion Markovits a dedicat câteva cărţi locurilor sale natale.

Romanul „Câşlegi într-un picior” este o radiografie extrem de exactă a lumii oşeneşti de la începutul secolului XX.

Romanul „Garnizoana din Siberia”, scris în 1927, cartea sa de căpătâi, descrie viaţa din Primul Război Mondial, fiind un succes interbelic tradus în 17 limbi.

Mult mai savuroase sunt povestirile din volumul „Reb Ancsli şi alte povestiri din Oaş”, unde ne sunt prezentate câteva întâmplări din lumea evreiască de expresie maghiară din Ţara Oaşului, care a convieţuit armonios vreme îndelungată cu localnicii surprinşi în esenţa lor profund umană, de oameni simpli, extrem de credincioşi cu un cod de conduită rigid dar cinstit. Sunt descrise câteva obiceiuri tradiţionale româneşti dar şi modul în care oşenii îşi manifestă comprehensiunea faţă de religia şi tradiţiile evreimii din Oaş, precum şi marea prietenie care îl leagă pe tatăl autorului, rabinul satului, cu preotul român, greco – catolic din sat.

Rodion Markovits, un scriitor evreu de expresie maghiară, este unul dintre cunoscătorii cei mai avizaţi ai spiritului românesc tradiţional despre care a scris câteva cărţi, cu entuziasm şi deplină admiraţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.