Victor Negrescu: “Vocea fiecărui cetățean este importantă”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat duminică, 19 august, la Negrești-Oaș, la sesiunea interactivă de consultări cetățenești privind viitorul Uniunii Europene, având ca tematică „Europa valorilor comune“, unul dintre pilonii viitoarei agende a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Evenimentul, organizat de Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul European din România, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, s-a bucurat de o participare numeroasă, printre invitați numărându-se secretarul de stat în ministerul Finanțelor, Florin Iura, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Radu Roca, prefectul Darius Filip, administratorul public al Județului Satu Mare, Szabolcs Nagy, primari din județ, consilieri județeni, municipali și locali, directori de instituții publice, experți din administrația județeană și locală și din diverse alte domenii, profesori, oameni de cultură și de afaceri, dar și români care trăiesc în alte țări europene și se află acum în Negrești-Oaș.

În deschiderea dezbaterii, primarul Aurelia Fedorca i-a mulțumit înaltului oaspete pentru că a ales orașul Negrești-Oaș pentru această sesiune de consultări, precizând că din zona Oașului fiecare familie are cel puțin un membru plecat în străinătate.

Ministrul delegat Victor Negrescu a precizat că nu întâmplător a fost ales orașul Negrești-Oaș pentru organizarea sesiunii de consultări la nivelul regiunii de Nord-Vest.

”Facem consultări în fiecare regiune, în regiunea de Nord Vest am decis să o organizăm la Negrești-Oaș și nu întâmplător aici. Vrem să transmitem un mesaj că vocea fiecărui cetățean este importantă”, a declarat Victor Negrescu.

Acesta a precizat că genul acesta de dezbateri se desfășoară în fiecare stat membru UE, iar România participă în mod activ pentru că anul viitor, în perioada în care România va deține președinția UE, se va decide viitorul proiect european. „Acest proiect urmează să fie discutat cu ocazia summit-ului UE care va avea loc în 9 mai 2019 în România și va fi transpus într-un document denumit agenda liderilor Europei.

Ministrul delegat Victor Negrescu a punctat că vocea cetățenilor din București, dar și din Negrești-Oaș este la fel de importantă ca și a cetățenilor din Bruxelles, Berlin, Paris sau Lisabona. ”Vocea tuturor e esențială pentru a avea un viitor comun”, a conchis Victor Negrescu.

Participanții la dezbatere au fost invitați să-și spună părerea, pe o aplicație online, despre apartenența României la Uniunea Europeană, să facă o evaluare a bilanțului aderării României la Uniunea Europeană, să spună ce provocări actuale pot influența viitorul Uniunii Europene și ce direcții strategice ar trebui să promoveze România pentru viitorul UE.

De asemenea, alte întrebări s-au referit la domeniile prioritare de acțiune pe care ar trebui să le promoveze România în calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene în semestrul I 2019, care ar fi elementele ansamblului de valori europene, ce politici publice și mecanisme europene ar trebui consolidate pentru materializarea valorilor comune și, nu în ultimul rând, pe ce valențe ar trebui axate discuțiile actuale privind viitorul proiectului european.

Acest ciclu de evenimente se înscrie în inițiativa lansată de mai multe state membre; ele constituie astfel un cadru democratic pentru dezbaterea celor mai importante teme la nivel european – atât cele care privesc direct România și pe cetățenii săi, cât și cele relevante pentru viitorul Uniunii Europene.

La nivel european, rezultatele consultărilor cetățenești desfășurate în statele membre vor fi raportate Consiliului European (decembrie 2018) și discutate în perspectiva Summitului șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană de la Sibiu (9 mai 2019), având ca tematică viitorul Europei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.