O adevărată lecție de istorie și de patriotism ! Spectacol grandios pentru unitate si pentru Romania (Foto)

Un spectacol inedit, dedicat Centenarului Marii Uniri a avut loc sambata (11 august) seara, pe Satdionul din Negresti-Oas. Pe scena au urcat nume mari, precum: Maria Petca Poptean, Nicolae Muresan, Nicolae Muresan Jr., Paula Seling, Nicolae Furdui Iancu, Proiect K1 și Tuan, violonistul Daniel Lazăr și actorii Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu și Sorin Francu

“Asta am trăit aseară, alături de negreșteni și oșeni, pe stadionul din Negrești-Oaș, la spectacolul ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”, dedicat Centenarului Marii Uniri. A fost un spectacol patriotic excepțional care ne-a făcut pe toți să simțim vibraţia şi energia dragostei de neam și de țară. Ne-am emoționat până la lacrimi, am cântat împreună și ne-am prins în Hora Unirii. Ne-a făcut să exclamăm: ce țară frumoasă și ce oameni frumoși avem! Vă mulțumesc tuturor pentru o seară pe care nu o vom uita prea curând!”, spune primarul orasului Negresti-Oas, Aurelia Fedorca.

Spectacolul dedicat Centenarului Marii Uniri a început cu un moment oferit de formația Pionierii din Negrești-Oaș, după care Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr. au încins atmosfera cu cântece patriotice și codrenești.

Maria Petca Poptean a oferit apoi momente autentice oșenești, deschizând calea spre un spectacol pe care negreștenii și oșenii nu îl vor uita prea curând.  De altfel, pe scena spectacolului, primarul Aurelia Fedorca i-a înmânat Mariei Petca Poptean titlul de cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș, pentru contribuția pe care o are la promovarea  tradițiilor oșenești și a orașului în care a trăit și s-a format.

Apoi, Nicolae Furdui Iancu alături de grupul Crai Nou, Paula Seling, Iuliana Tudor, Proiect K1 și Tuan, violonistul Daniel Lazăr și actorii Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu și Sorin Francu le-au oferit negreștenilor un spectacol grandios, pentru unitate, pentru prietenie și pentru România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.